Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor – Art. 973 Cod Civil prevede că soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.

1. Dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil.
2. Oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.
3. Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.
4. Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie reglementat prin prezentul articol se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera de consiliu.

Spre deosebire de dreptul special de moștenire asupra mobilierului și obiectelor de uz casnic, dreptul de abitație este recunoscut soțului supraviețuitor indiferent de moștenitorii cu care acesta vine în concurs. 

Soţul supravieţuitor

Dobândeşte, din momentul deschiderii moştenirii,un drept de abitaţie, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

• la data deschiderii moştenirii a locuit în casa (apartamentul) care formează obiectul dreptului de abitaţie (întrucât stabilirea domiciliului se poate face în mod liber, este suficientă dovadă locuirii statornice în casă care face obiectul dreptului de abitaţie);
• nu are locuință corespunzătoare nevoilor sale și nu este titular al niciunui drept real (proprietate, uzufruct, uz, abitaţie) de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale (noţiunea de „locuinţă corespunzătoare” este o noţiune-cadru care va permite aprecierea în funcţie de circumstanţe, fiind esenţial că decesul de cuius-ului să nu determine pentru soţul supravieţuitor o schimbare brutală a condiţiilor de locuit; de asemenea, nu este suficient că soţul supravieţuitor să aibă doar un simplu drept de folosinţă în temeiul unui contract de locaţiune sau de comodat).

• casa face parte din bunurile moştenirii, în total sau în parte, fiind proprietatea exclusivă sau comună (împreună cu soţul supravieţuitor sau cu altul) a defunctului;

• nu devine prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei ( în cazul în care soțul supraviețuitor ar fi singurul moștenitor, el ar deveni proprietar și practic, un proprietar nu poate avea dezmembramant al dreptului de proprietate asupra bunului ce îi aparține cu titlu de proprietate exclusivă)dacă este numai comoştenitor împreună cu alţîi, dreptul de abitaţie îi va permite să folosească locuinţa potrivit necesităţilor, iar nu numai în raport de cota-parte din dreptul de proprietate dobândit prin moştenire)

• defunctul nu a dispus altfel; el putea înlătura dreptul de abitaţie, că drept de moştenire legală, fiindcă soţul supravieţuitor nu este rezervatar decât în raport de drepturile succesorale prevăzute de art. 972 C. civ.

Este un drept real principal; temporar, strict personal, gratuit, inalienabil şi insesizabil, legal (are că izvor legea), succesoral (legea i-l recunoaşte numai în considerarea calității de moştenitor legal).

Dreptul de abitație al soţului supravieţuitor se caracterizează prin următoarele:

• • drept real principal  având că obiect casă de locuit. Titularul dreptului va avea şi dreptul de a se servi de terenul aferent, în măsura necesară folosirii locuinţei (inclusiv de părţile comune ale imobilului cu mai multe locuinţe);
  • este un drept temporar care se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor;
  • este un drept strict personal, deci inalienabil, neputând fi cedat sau grevat în favoarea altei persoane.
  • fiind personal şi inalienabil, dreptul de abitaţie este şi insesizabil, creditorii titularului dreptului (soţului supravieţuitor) neavând dreptul să-l urmărească nici voluntar, nici silit;
• Acest drept este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit, în sensul că, pe timpul cât se bucură de acest drept, nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care a dobândit proprietatea casei. Iar dacă este şi el comoştenitor al casei, gratuitatea îi profită în sensul că nu este obligat la plata chiriei, nici înainte şi nici după partaj (retroactiv), pentru cota-parte corespunzătoare drepturilor comoştenitorilor.

Dreptul de abitație al soţului supravieţuitor cunoaşte următoarele cauze de încetare:

• • efectuarea partajului succesoral (în proprietate), dar numai dacă acesta intervine la cel puțin un an de la moartea defunctului;
  • recăsătorirea soţului supravieţuitor, dacă se realizează mai înainte de efectuarea partajului sau chiar împlinirii termenului de un an;
  • dobândirea de către soţul supravieţuitor a dreptului exclusiv de proprietate asupra locuinţei înainte de împlinirea unui an de la moartea defunctului;
  • decăderea soţului supravieţuitor din dreptul de abitaţie, în cazul în care soţul supravieţuitor abuzează de folosinţa locuinţei, aduce stricăciuni bunului ori îl lasă să se degradeze (a se vedea art. 747 raportat la 754 NCC).

Dacă la încetarea dreptului de abitaţie soţul supravieţuitor nu va avea calitatea de proprietar sau de coproprietar, fiindcă nu a avut şi nici nu a dobândit prin moştenire această calitate, proprietatea exclusivă a defunctului fiind dobândită numai de comoştenitori sau pentru că la partaj locuinţa a căzut în lotul acestora, el va putea fi evacuat în condiţiile dreptului comun.