
1. Ce este contractul de tranzacție la notar?
Contractul de tranzacție este un acord prin care două sau mai multe părți:
- sting un litigiu existent; sau
- evită declanșarea unui proces viitor, prin concesii reciproce.
În cadrul unui contract de tranzacție la notar pot fi prevăzute, de exemplu:
- recunoașterea unui drept de proprietate sau a unui alt drept real;
- păstrarea ori transmiterea unui bun;
- renunțarea la anumite cereri formulate în instanță;
- stabilirea unui nou mod de executare a unei obligații.
Scopul contractului de tranzacție la notar este ca fiecare parte să știe exact ce drepturi are și ce obligații își asumă, iar conflictul să nu mai poată fi redeschis pentru aceeași situație.
2. Când este utilă o tranzacție la notar?
O tranzacție la notar poate fi folosită:
- înainte de proces – când părțile doresc să rezolve amiabil conflictul, fără a deschide un dosar în instanță;
- în timpul procesului – când își dau seama că este mai avantajos să ajungă la o înțelegere decât să aștepte hotărârea instanței;
- după hotărâre sau în executare silită – când vor să stabilească un nou mod de îndeplinire a obligațiilor stabilite.
În practică, contractul de tranzacție la notar este întâlnit frecvent în:
- discuții între moștenitori privind împărțirea unui apartament sau a altor bunuri;
- neînțelegeri după divorț, legate de bunurile comune sau obligațiile rămase;
- dispute între asociați ori parteneri de afaceri, în legătură cu raporturile lor contractuale;
- situații în care se dorește oprirea sau limitarea unei executări silite și stabilirea unui nou acord.
În toate aceste cazuri, contractul de tranzacție la notar oferă un cadru clar pentru consemna ce primește fiecare parte și ce renunțări acceptă.

3. Rolul notarului în contractul de tranzacție
Într-o tranzacție, notarul public are rolul de a conferi siguranță juridică acordului părților prin:
- verificarea identitatii și capacitatii părților;
- analiza actele prezentate (contracte, hotărâri, somații, înscrisuri);
- explicații pe înțelesul tuturor cu privire la conținutul contractului de tranzacție;
- se asigură că înțelegerea respectă legea și nu încalcă drepturile altor persoane.
Dacă prin contractul de tranzacție se transmite dreptul de proprietate asupra unui imobil sau se constituie o garanție reală, forma autentică la notar este esențială. Actul autentic are o forță juridică sporită și poate fi folosit ușor ca probă. Contractul de tranzacție autentificat la notar poate avea și valoare de titlu executoriu, permițând punerea în executare a obligațiilor asumate, dacă acestea nu sunt respectate.
4. Avantajele contractului de tranzacție la notar
Comparativ cu un proces clasic în instanță, contractul de tranzacție la notar are numeroase avantaje:
- procedura este, de regulă, mult mai rapidă decât un litigiu;
- costurile sunt, în general, mai reduse decât cheltuielile de judecată;
- soluția este negociată de părți;
- discuțiile au loc într-un cadru confidențial;
- actul autentic oferă stabilitate și claritate asupra drepturilor și obligațiilor.
Dacă vă confruntați cu un conflict juridic sau cu o neînțelegere care riscă să ajungă în instanță, merită să analizați posibilitatea unui contract de tranzacție la notar. Pentru informații suplimentare și o analiză a actelor concrete din situația dumneavoastră, ne puteți scrie la [email protected].

