Potrivit art. 2495 Cod civil, dreptul de retenție este acel drept subiectiv civil care conferă titularului său fiind creditor al datoriei născute în legătură cu bunul, puterea de a reține și de a refuza restituirea unui bun până când debitorul său va stinge obligația ce s-a născut în sarcina sa în legătură cu bunul respectiv.
Condițiile nașterii dreptului de retenție
- creanța garantată trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Ea trebuie să fie posterioară sau cel mult concomitentă cu momentul intrării retentorului în stăpânirea bunului ;
- bunul grevat trebuie să se afle în detenția creditorului retentor, dar detenția să nu provină dintr-o faptă ilicită, să nu fie abuzivă sau nelegală ;
- bunul grevat trebuie să fie unul corporal, fără a fi insesizabil(art. 2496 C.civ).
Îndeplinirea tuturor acestor cerințe conduce la nașterea dreptului de retenție. Creditorul are opțiunea de a se prevala sau nu de existența retenției. Valorificarea dreptului de retenție poate avea loc atât extrajudiciar, cât și pe cale judiciară, astfel instanțele de judecată doar constată acest drept, nu îl acordă. Așadar, puterile judecătorului se limitează la a stabili dacă, în speța dedusă judecății, sunt sau nu îndeplinite elementele necesare nașterii retenției, el neavând posibilitatea sa refuze recunoașterea acestei garanții.
Dreptul de retenție al titularului
Titularul dreptului nu are decât o singură prerogative, aceea de a refuza predarea bunului grevat. Creditorul este un simplu detentor precar, el nu poate folosi bunul grevat și nici să-și însușească fructele acestuia. El este însă obligat să culeagă fructele bunului frugifer și să le remită proprietarului bunului odată cu stingerea retenției.
Prin faptul că titularul său poate refuza restituirea bunului grevat până la achitarea datoriei născute în legătură cu el, dreptul de retenție îndeplinește o funcție de garanție în vederea realizării creanței retentorului.
Art. 2498 Cod Civil alin.1, instituie regula potrivit căreia dreptul de retenție este opozabil terților, pentru aceasta nefiind necesară îndeplinirea vreunei formalităţi de publicitate. Atunci când bunul urmărit este unul mobil, retentorul beneficiază și de un privilegiu special mobiliar. În schimb, dacă bunul supus urmăririi este unul imobil, retentorul are statutul unui simplu creditor chirografar urmând să suporte, în vederea realizării creanței sale, concursul celorlalți creditori.
Conform art. 2499 alin 1 C.civ, dreptul de retenţie încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă retentorului o garanţie suficientă.
Deposedarea involuntară de bun nu stinge dreptul de retenţie. Cel care exercită acest drept poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescripţiei extinctive a acţiunii principale şi dobândirii bunurilor mobile de către posesorul de bună-credinţă.
